Mi-as fi dorit sa fiu invitat mai des in Targu Jiu

- Tatăl meu a fost un om extrem de ludic. Mama mea este o femeie deşteaptă, foarte puternică, cu mult umor. Am avut părinţi extrem de hazoşi, nişte oameni care şi-au sărbătorit viaţa într-un fel unic şi s-ar putea, ca bucuria lor şi umorul care i-a însoţit să fi fost moştenit nu numai de mine, ci şi de copiii mei.

R.- Sunteţi în Bucureşti din 1971, aşadar de aproape 38 de ani, timp în care aţi urcat neîntrerupt pe culmile succesului. În toate interviurile pe care le-am citit şi în cartea dumneavoastră „HORAŢIU despre MĂLĂELE”, vorbiţi cu mare căldură despre Gorjul natal, despre Târgu–Jiul magnetic şi nostalgic. Mai există într-adevăr şi azi netăiat cordonul ombilical între dumneavoastră şi meleagurile acestea minunate?

R.- Deşi aţi venit în Bucureşti pentru admiterea la Arte Plastice, aţi reuşit să fiţi admis, din prima la IATC, unde, să reuşeşti  după patru – cinci încercări, era un caz fericit. V-aţi dat seama în acel moment, că ce vi se înâmplă nu e lucru curat, cum ar veni că sunteţi bântuit de geniu?Aţi făcut o alegere bună?

- Cred că am ales bine, pentru că dacă făceam pictură, în nici un caz nu eram actorul care sunt şi poate nici pictorul şi nici graficianul care sunt, una a sprijinit-o pe cealaltă şi parerea mea e că a fost o căsătorie fericită. Faptul că am luat de prima oară s-a datorat şi norocului. Norocul meu însemnând Octavian Cotescu, care a fost profesorul meu şi care a îngăduit unui copil naiv şi nepregătit, să pătrundă în cetatea Teatrului, spre fericirea sau nefericirea dumneavoastră.

  R.- Coborând pe firul istoriei, vreau să vă rog să-mi vorbiţi despre şcoală, despre Liceul Tudor Vladimirescu în special, pe care l-ati ,,terminat” şi la propriu şi la figurat. La propriu e clar, adică l-aţi absolvit, iar la figurat fiindcă l-am urmat şi eu, după ceva vreme şi „legendele” trecerii dumneavoastră pe aici erau încă vii. Păstraţi legătura cu colegii de generaţie?

 

- Păstrez legătura cu foarte mulţi colegi şi merg cu mare drag la întâlnirile cu ei. Viaţa la liceu a fost fantastică. Atunci m-am născut. Acceptând sau refuzând propunerile învăţătorilor mei. Refuzul ăsta a fost consemnat şi în exmatriculările mele, extrem de multe şi bine numărate. A fost uimitor pentru că aici am întâlnit oameni noi, pentru că am avut şi profesori buni, profesori deştepţi, pentru că am avut şi profesori mai puţin deştepţi, pentru că n-am avut profesori, avându-i. Atunci mi-am dat seama că rostul meu s-ar putea să nu fie într-un sistem impus, într-un sistem cartezian, într-un sistem al umilinţei, cum încă se mai practica în momentul acela, ci alături sau aiurea. A fost momentul revelaţiei, al naşterii mele. Aşa cum spuneam mai la deal, în sistemul ăsta existau, totuşi, nişte oameni care vedeau altfel viaţa, nişte oameni mândri, nişte oameni deştepti, nişte oameni curaţi. Unul dintre ei a fost şi este diriginta mea, Doamna Felicia Iliescu, pe care am să o pomenesc de câte ori va fi cazul, pentru că niciodată, în acel sistem uleios, greoi şi de multe ori imposibil, nu aş fi putut înota fără ajutorul acestei femei. Ea fost zâna mea bună şi omul care a bănuit că aş putea face altceva decât doreau, cu ajutorul unui rigid-program pedagogic, ceilalţi profesori de la mine.

La şcoala generala nr 3, o şcoală frumoasă şi înălţătoare, am întâlnit un director generos şi bun, Domnul Micu, şi nu numai… Aici am ajuns în clasa a II-a, venind de la o alta şcoală, unde primisem singurul premiul II, când toată lumea luase premiul I, pentru ca desenam foarte prost. Aici am dat de învăţătorul sufletului meu, Nicu Gherghe, care m-a învăţat să desenez. Datorită sus-pomeniţilor sunt ceea ce sunt, bun sau rău.

R.- Cei doi băieţi Ion-Bogdan şi Cristian, „preţul eternităţii” aşa cum îi descrieţi în carte, vă urmează în profesie. Scorul devenind 3-1 în favoarea artei, în detrimentul disciplinelor exacte -a Ciberneticii- pe care a urmat-o soţia. Cât de mândru sunteţi de asta?

- Unul a terminat, celalalt urmează regia de film. Nu-mi dau seama dacă vor face sau nu regie de film. Acum vremurile sunt ciudate, concurenţa atroce, opţiunile multiple.

R.- Astăzi, ca să vă citez, „sunteţi cocoţat foarte sus”, aveţi succes, sunteţi iubit, aveţi probabil mulţi prieteni şi tot probabil, mulţi duşmani, dar câtă muncă stă în spatele acestor succese?

R.- Sunteţi cetăţean de onoare al municipiului Târgu Jiu, după o viaţă petrecută în lumina reflectoarelor, vă mai emoţionează o astfel de distincţie?

- M-am emoţionat foarte tare, încât de abia am reuşit să spun câteva cuvinte, deşi-mi pregătisem un discurs ditirambic. Înnobilarea cu un asemenea titlu, stârneşte o emoţie dincolo de bănuială.

R.- Vă muţumesc că aţi acceptat să-mi răspundeţi la întrebări şi vă rog să aşterneţi un gînd pentru toţi gorjenii care vor citi aceste rânduri.

- Să fie sănătoşi şi veseli, aşa cum am spus şi în ultimul meu discurs la Târgu-Jiu, când am luat un premiu „Elvira Godeanu” sau mai pe şleau: