Să scriu? Să nu scriu?

Băieții mei tot încearcă să mă educe, să mă strunească (da, ei pe mine!), amintindu-mi  deseori că dacă nu am ceva bun să le spun, mai bine să tac. Și dacă, în discuțiile noastre aud replica asta destul de des, înseamnă că evidențiez prea puțin atitudinile lor amabile, decente, cuviincioase în detrimentul altor acțiuni contrare.

Pentru că sunt întru totul de acord cu sfatul lor, cred și nădăjduiesc că în afara casei, reușesc mai bine să-mi înfrânez pornirile și de aceea spun tot mai rar ce gândesc. Există însă un preț pe care trebuie să-l plătesc. Nu, nu am devenit nici mincinoasă, nici ipocrită, ci  încet – încet  m-am transformat din persoana exuberantă, veselă, comunicativă, sociabilă în alt om, unul taciturn și posac, la locul meu.

Redevin eu cea de odinioară doar în prezența unor oameni dragi. A nu se înțelege de aici că băieții mei nu-mi sunt dragi, că deși și de la ei așa se vede uneori, mărturisesc cu mâna pe inimă că nimeni și nimic nu trece înaintea lor. Aici vorbesc de oameni dragi în care cred, a căror companie o caut prin orice mijloace, oameni dragi pe care te poți baza la orice oră din zi sau din noapte, oameni dragi care pot fi modele, mie și altora, oameni dragi care nu mă lasă să fiu doar o legumă într-un sistem.

Pe același principiu m-am bazat și când am început să scriu.

Să scriu de bine! Am pornit la drum cu gândul să caut și să găsesc părțile luminoase, din fiecare întâmplare, din fiecare poveste.

Sunt destui cei care scriu de rău. Îi las să-și desăvârșească opera, în voie.

Am însă o datorie față de cei care – mi găzduiesc blogul. Am datoria să scriu. Dar când mă uit în jur, mă apucă disperarea. Nu pot să scriu doar despre schimbarea anotimpurilor, despre frunze arămii acum, doar să mă aflu în treabă. Dar nu vreau nici să scriu de rău, de răi, de urât și de urâți.  Și dacă scriu despre frumos, care-i rezultatul?

Uite, chiar dacă mă am cel mai la îndemână, nu mă mai dau tot pe mine de exemplu. Urmăresc ce se întâmplă cu două articole scrise într-un ziar, on-line de ieri, publicate la câteva ore diferență. Primul un articol bun, nu lovea în nimeni, nu prevestea nimic rău, cu o concluzie cel puțin interesantă, l-am parcurs cu tot dragul. Al doilea, o întâmplare nefericită, care încă n-a fost tragică, o întâmplare despre un om nefericit. Vizualizări. Primul, câteva sute, al doilea multe mii.

Concluzia să o tragă fiecare, eu mai rămân puțin cu dilema: să scriu sau să nu mai scriu?

28 septembrie 2017

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.