25 # Rezistăm!

Ne-am unit destinele!

Ce alăturare de cuvinte…

Noi am făcut-o acum 25 de ani, dar am impresia că a fost ieri…

Retrăiesc acele momente.

Primărie. Eu, foarte emoționată. Oficiază cununia noastră civilă primarul municipiului Tg-Jiu, Victor Murea (care nu mai este printre noi). La sfârșit eu plâng. Primim felicitări și eu primesc și un munte de flori. Încetez. Nu mai plâng. Facem fotografii. Nu răspund la provocări.

Biserică. La Parângu. Eu la fel de emoționată. Oficiază cununia noastră religioasă preotul Nicolae Udroiu (nici el nu mai este printre noi). #Rezist, cu greu, dar reușesc să nu mai plâng. Primim alte felicitări și alt munte de flori. Facem iarăși fotografii.

Local. Cantina CITEX. Cred că era cel mai încăpător spațiu în care se organizau nunți în 1992. De asta l-am și ales. Și totuși, pentru toți invitații noștri, locurile au fost insuficiente. Debandadă. N-am cum să uit imaginea, cu mirele meu, cu o bancă în spate… Într-un târziu, problema se rezolvă.

Și spre final, un alt incident, de care nu vreau să-mi amintesc și nici să povestesc. Iarăși plâng!

Așadar, n-aș putea spune că am pornit amândoi, pe  același  drum, sub cele mai bune auspicii. În plus au existat și câteva voci, mai domoale sau mai pregnante, care nu ne vedeau făcând prea mulți purici împreună…

Și totuși, noi doi ne încăpățânăm să rezistăm.

Cred că am reușit pentru că indiferent dacă am fost risipiți sau împreună și atunci când ne-a fost ușor și mai ales atunci când ne-a fost greu, ne-am ridicat, ne-am adunat și am privit amândoi în aceeași direcție. Cred că asta înseamnă înțelegere.

Pregătim nunta de argint. Sper să o pregătim mai bine ca pe cea de acum 25 de ani și cu siguranță eu îmi voi păstra obiceiul și o să plâng din nou…

11.iulie 2017

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.