Daca in educatie nu reusim sa reducem coruptia, ne va fi imposibil sa o reducem, în oricare alt domeniu!

Cătălin Chimerel are 25 şi este doctorand la biofizică la Cambridge. Până să ajungă aici, a fost olimpic la fizică, începând cu clasa a VI-a. La gimnaziu se clasează primul pe judeţ, iar la liceu participă la faza naţională a olimpiadei de fizică. Urmează primul an la Facultatea de Fizică în Bucureşti, următorii trei ani şi Masteratul la Universitatea Jacobs din Bremen, iar în prezent este doctorand la Cambridge. În discuţia pe care am purtat-o nu m-au surprins rezultatele extraordinare, despre care aflasem, nici măcar părerile pertinente despre sistemul de învăţământ, ci bunul lui simţ şi  modestia, calităţi, din păcate, tot mai rar întâlnite la tinerii din noile generaţii.

Cătălin are un palmares de admirat şi tot viitorul în faţă.

– Cum s-a născut  pasiunea pentru fizică?

– Iniţial am fost atras de  matematică, cu siguranţă prin grija bunicii mele, care este profesoară de matematică. Apoi în clasa a VI-a m-am clasat pe primul loc, la olimpiada de fizică pe judeţ şi de atunci am urmat aceast drum. Am participat apoi constant la faza naţională  a oplimpiadei de fizică, exceptând clasa a VIII-a, iar în clasa a XI-a m-am clasat cel mai bine, obţinând premiul III la faza naţională.

– Care au fost persoanele care ţi-au influenţat parcursul academic?
– Nu a fost un singur om. Au fost mai mulţi oameni cărora le sunt recunoscător, aşa a fost contextul şi până la urmă asta a fost voinţa lui Dumnezeu. Este Mama, care tot timpul ne-a spus să învăţăm – mie şi sorei mele. Au fost profesorii mei Jeaneta Braia, la Şcoala Generală Nr. 6, profesorul Ion Morie de la Colegiul Ecaterina Teodoroiu, profesoara Irina Rebedea care m-a pregătit cu multă dăruire şi căreia îi sunt foarte recunoscător. Apoi a fost profesorul Mathias Winterhalter de la Jacobs University din Bremen, Germania. Acum, la Cambridge, lucrez cu profesorul Ulrich Keyser. A cântărit greu  munca, voinţa, mediul şi şansa. Toate astea, aşa cum am mai spus, se pot rezuma spunând: voia lui Dumnezeu.

– Povesteşte-mi  cum a fost la facultate?
– Am făcut anul I la Facultatea de Fizică – Universitatea Bucureşti. Din anul II am obţinut o bursă la Universitatea Internaţională din Bremen (acum Jacobs University Bremen). Plecarea în Germania o datorez clar Mamei. Dacă ar fi fost după mine aş fi făcut facultatea în România şi aş fi plecat după aceea, dar Mama a insistat, fiindcă ea a dorit mereu să plece, într-un fel şi ne-a încurajat şi pe noi. Dacă  nu aş fi ales atunci, să fac facultatea în Germania, nu aş fi reuşit nici să fac acum doctoratul la Cambridge.

– Cine te-a sprijinit material la plecarea în Germania, fiindcă ştiu că trebuie să fi fost foarte dificil acest pas?
– M-au sprijinit părinţii, bunicii şi un ajutor substanţial am primit din partea Domnului Viorel David, Directorul General al firmei Artego, care a dat dovadă de o deschidere deosebită, nemaiîntâlnită la alte persoane cu potenţial financiar din judeţ. Tuturor le aduc mulţumirile mele din suflet şi sper ca parcursul meu ulterior să fie pe măsura investiţiei lor.

– Câteva cuvinte despre Universitatea din Bremen şi despre adaptarea la un nou sistem de învăţământ.
– Universitatea din Bremen este o universitate tânără, foarte interesantă, unde învaţă studenţi din 90 de ţări, şi o şansă pentru noi fiindcă acordă multe burse de studiu. Aici  învaţă în jur de 100 de români  la  mai multe specialităţi, mulţi dintre ei foşti olimpici. Deşi e o universitate tânără, aici se încearcă şi cred eu se reuşeşte să se facă performanţă. Accentul se pune atât pe cerecetare cât şi pe atragere de studenţi cât mai competitivi din toate colţurile lumii. Cu un număr de 100 de profesori şi în jur de 1000 de studenţi universitatea oferă o bună oportunitate pentru studenţi de a interacţiona cu cercetarea şi a primi o educaţie solidă.
Profesorul meu de aici, Prof. Dr. Mathias Winterhalter m-a ajutat extraordinar de mult. Am făcut opt semestre în Germania şi din al doilea semestru am lucrat într-un laborator de cercetare şi asta a fost cel  mai mare avantaj al meu, că am lucrat în cercetare. Am avut un mic proiect pe care am lucrat independent, care mai târziu s-a transformat într-o publicaţie, acum s-a transformat în mai multe publicaţii.

– În acel proiect ai lucrat independent?
– Da, am lucrat independent. Bine, în cercetare n-o să lucrezi niciodată singur, lucrezi în cadrul unui grup, dar mie mi s-a oferit liberatatea de a decide care e pasul următor în cadrul proiectului. La proiect lucram eu şi profesorul Winterhalter. Cu profesorul discutam analizând problema, desigur experienţa lui fiind foarte importantă şi apoi eu aveam liberatatea să iau o decizie în ceea ce priveşte proiectul. În timp proeiectul a crescut, au început să apară primele rezultate şi profesorul Winterhalter mi-a oferit oportunitatea de a participa la Conferinţe încă din anul doi  de facultate. Pentru mine participarea la conferinţe a fost un câştig de experienţă şi m-a ajutat să cunosc oamenii cu care acum colaborez. Pentru un student e un mare avantaj. La aceste Conferinţe eu mi-am întâlnit profesorul care acum, în timpul doctoratului, mă îndrumă.
În ceea ce priveşte adaptarea la noul sistem de învăţământ, pot spune că anii II şi III de facultate au fost foarte grei, dar ne-am descurcat întrucât am fost antrenaţi, tot liceul făcând intens fizică. Din cei 5 olimpici care eram colegi în grupa de la Măgurele, 4 am plecat în Germania, din anul II, cel de-al cincilea a plecat şi el acum. Am avut un nivel bun de pregătire în timpul liceului, aşa că ne-am adaptat  bine.
Programul de master a fost mai uşor decât facultatea, pentru că am avut mai multe cursuri de cercetare, aveam baza, cunoşteam stilul profesorilor.

– Vorbeşte-mi, te rog, despre percepţia ta cu privire la învăţământul din cele două ţări.
– Sistemul de educaţie românesc are multe semne de întrebare. În grupa mea de 30 de persoane, de la Măgurele, eram 5 persoane interesate de fizică, toţi foşti olimpici. Mai erau câţiva interesaţi şi din ceilalţi colegi, însă oricum, cei interesaţi eram minoritari. Majoritatea veniseră acolo, fiindcă nu aveau altă opţiune. Profesorii erau buni, dar studenţii nu aveau baza. Profesorului îi era greu să găsească un nivel comun de predare.
În România cel  mai mult mă deranjază corupţia din sistemul educaţional. Eu cred că asta distruge societatea românească. Eu cred că în educaţie corupţia sau ,,micile” nereguli din educaţie ar fi cel mai uşor de oprit. Când mă refer la corupţie în educaţie, mă refer strict la copiatul în timpul examenelor, atât de la colegul, cât şi dintr-o altă sursă. Eu cred că asta nu ar trebui să existe pentru că în momentul în care există îl strică pe tânăr.
În Germania corectitudinea examenelor este luată mult mai în serios decât la noi. Dacă te-ai uitat la un coleg  în stânga, primeşti avertisment şi la a doua încercare pleci din facultate. Dacă te-a prins cu copiuţa e deja pericol mare. Dacă s-ar face un sondaj de opinie cu întrebarea: ,,Câţi dintre studenţii români au copiat?”, eu cred, că procentul ar fi mare.
Dacă în educaţie nu reuşim să reducem corupţia, eu cred că ne va fi imposibil să o reducem în oricare alt domeniu. Ar trebui să dăm mai multă importanţă educaţiei.
Sistemul de predare al universităţii Jacobs constă în predarea cursului, teme evaluate periodic, seminarii şi examene. Temele ne ocupau o mare parte din timp şi ne ajutau să ţinem pasul cu materia predată la fiecare curs. Când ajungeam în sesiune, care e foarte scurtă (5 examene într-o săptămână) aveam deja materia pusă la punct. Nu aveam timp decât pentru o mică recapitulare.

– Cum a fost cu practica în America, din câte ştiu?
– La universitatea Jacobs o condiţie pentru absolvire este o practică de 2 luni într-o altă instituţie. După primul an din Germania, am făcut practica în America la Syracuse University. Profesorul meu din Germania m-a recomandat colaboratorului său român  – Liviu Movileanu de la Syracuse Univeristy. M-a ajutat foarte mult practica aceasta, am învăţat o tehnică nouă în electrofiziologie, domeniu în care lucrez eu. Tehnica asta am utilizat-o în continuare pe următorii 3 ani în Germania. Noi aveam în laboratorul de la Bremen  această tehnică de electrofiziologie la temperatura camerei, iar tehnica învăţată la Universitatea Americană era electrofiziologie la diferite temperaturi. Pe lângă cercetare ,,vacantă”, în America a fost o experienţă frumoasă.

– Să ajungem şi la Cambridge…
– La Conferinţele la care am participat ca student, am cunoscut profesorul la care acum sunt la doctorat. Ulrich Keyser, e neamţ, dar s-a mutat ca profesor din Leipzig la Cambridge. Am aplicat pentru o poziţie de doctorand în grupul lui, am fost la interviu, mi-am prezentat cercetarea pe care o lucrasem în laboratorul din Bremen, mi s-au pus întrebări, timp de o oră şi am fost admis.
Am absolvit primul an. Mai urmează încă 2-3 ani, doctoratul nu trebuie terminat într-o perioadă fixă, ci atunci când ai adus o contribuţie semnificativă domeniului în care te pregăteşti, când numele tău poate fi asociat cu nişte lucrări de cercetare, când comunitatea recunoaşte că doctoratul respectiv a adus beneficii domeniului tău de cercetare.

– Unde te vezi peste 5 ani?
– Dumnezeu ştie… Peste 2-3 ani mă văd la doctorat, peste 5 ani mă văd făcând un postdoctorat. Rămân deschis la orice oportunitate, poate mă întorc în Romania, sau poate undeva în Europa. Ştiu sigur că nu vreau să plec în America şi asta pentru că e prea departe.

– Mulţumesc că ţi-ai făcut timp să stăm de vorbă. Să încheiem cu o urare pentru gorjeni.
– Să ne ajute Dumnezeu!

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.