Am învatat cu mare sarg, pentru ca stiam ca alta soluţie nu am!

Gorjeanul GheorgheŢiclete a fost Profesor al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, iar actualmente este profesor consultant.  Preocupat în permanenţă de perfeţionarea profesională, didactică, ştiinţifică şi de cercetare, a contribuit în calitate de autor sau coautor la elaborarea a peste 100 de lucrări ştiinţifice, din care peste jumătate au fost publicate în ţară sau străinătate, în limbile română, franceză, engleză; peste 30 de manuale didactice de specialitate, universitare, în limbile română şi franceză.  Legat fiind de locurile şi oamenii Gorjului natal Gheorghe Ţiclete publică articole şi studii în reviste culturale. Este…



Read More

Activitatea de profesor de istorie a fost viata mea!

Istoricul Iulian Cârţână este din 1959 absolvent al Universităţii Bucureşti Facultatea de Istorie.  Din 1969 este doctor în Istorie cu teza de doctorat:,,România şi problema Dunării în perioada interbelică’’. Din 1974, Iulian Cârţână împreună cu Ilie Seftiuc, este deţinător al premiului Academiei Române pentru lucrarea ,,Dunărea în istoria poporului român’’publicată în 1972 la Editura Ştiinţifică.  Activitatea didactică a lui Iulian Cârţână desfăşurată din 1959 până în prezent s-a concretizat într-o varietate de cursuri şi seminarii de istorie modernă şi contemporană, pentru că absolvind facultatea printre primii îşi începe cariera ca…



Read More

Nu poti sa pleci de la zero si sa intorci lumea pe dos, lucrurile se produc si cresc odata cu fiinta umana!

Gorjeanul Sorin Popescu a intrat în  Facultatea de Electronică în 1961 ca student. La absolvire a fost repartizat pentru stagiatură la Direcţia de Telecomunicaţii a Municipiului Bucureşti, apoi, prin concurs, devine asistent la Facultatea de Electronică, unde urcă şi celelalte treptele didactice – Şef de lucrări, Conferenţiar şi Profesor. Discuţia avută cu Domnul Profesor Sorin Popescu, o minte strălucită cu vaste cunoştiinte în domenii la care te-ai aştepta mai puţin,  m-a captivat, m-a uimit, m-a trimis de multe ori la dicţionar, m-a făcut ades să mă ruşinez de limitele mele,…



Read More

Prof. Dr. Patru Firu – viata traita în 3 epoci diferite!

Iniţial, când am pus bazele interviului cu Prof. Dr. Pătru Firu, mi-am imaginat că la cei 92 de ani ai domniei sale, va trebui să o purtăm discuţia acasă. Aveam să mă înşel. L-am găsit în Cabinetul Stomatologic unde încă profesează. Acestea fiind datele problemei CV mai mult decât impresionant, nu mai constituie o surpriză. Redau câteva repere din prodigioasa activitate:  Administrativ: Decan al Facultăţii de Stomatologie (1957-1961, 1976-1984); Prorector didactic I.M.F. (1961-1964); Director al clinicii de ortodonţie şi pedodonţie I.M.F. 29 de ani (1961-1989); Decan al Facultăţii de Stomatologie…



Read More

Vointa mai presus de toate!…

Eugenie Posdărăscu (sau Alter Ego Incognito) mi-a fost coleg de generaţie şi de liceu. Nu mi-a fost coleg de clasă şi în nici un caz coleg de preocupări. Ca şi astăzi şi pe vremea noastră erai popular dacă ieşeai din comun, dacă făceai ceva bine, sau dacă făceai ceva rău. Pe Eugen toată şcoala îl integra în prima categorie, pentru că era cel mai bun la matematică, fiind olimpic naţional.



Read More

Sufletul meu va simti mereu o mare bucurie la gandul ca apartin acestui tinut !

Constantin Dogariu a plecat din Gorj în urmă cu ceva vreme ca tânăr student al Politehnicii bucureştene, deşi în liceu cochetase cu ideea de a deveni stomatolog. Alegerea făcută a fost de bun augur aşa încât astăzi, după ce a urcat pas cu pas toate treptele universitare, este Profesor Universitar Doctor Inginer la Catedra de Maşini şi Sisteme de Producţie la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. Pe lângă activitatea laborioasă în plan didactic, tehnico-ştiinţific şi de cercetare pe care i-o conferă statutul profesional, Constantin Dogariu a dezvoltat numeroase colaborări cu firme…



Read More

Ma intereseaza judetul in care m-am nascut

Plecat din mirifica zonă de nord, a Gorjului, mai exact din comuna Muşeteşti, Ion Cochină a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti (Facultatea Economia Industriei) în anul 1976, unde – după un stagiu de 3 ani la Intreprinderea PRODUSE LEMN MOBILĂ Bucuresti – revine şi ocupă diverse funcţii (economist şi cadru didactic asociat, economist principal, director economic, secretar şef institut, lector universitar şi conferenţiar universitar) în cadrul prestigioasei instituţii de învăţământ superior. Autor a 16 carţi şi peste 90 articole, comunicări ştiinţifice şi contracte de cercetare ştiinţifică, urcă pas cu pas…



Read More

In viata nu trebuie sa ai succes ci sa fii important si sa lasi o urma!

O ştiam Mihaela Găvănescu din apariţiile televizate si o întâlnisem , vorba cântecului ,,în unele duminici pe la nunţi”. Îi cunoşteam soţul, iar despre băiatul dumneaei cineva-mi spusese cândva, când el era doar elev la Liceul Ecaterina Teodoroiu că ,,face cât tot Oficiul de calcul’’



Read More

Am primit de la viaţă mai mult chiar şi decât am visat!

Motto: N-am să ajung pe culmi? Se poate… Foarte bine. Dar ceea ce am să ajung Am să ajung prin mine! Generalul maior medic prof. univ. dr. IOAN SÎRBU – Caracter puternic,generozitate, modestie şi prospeţime a spiritului: Dacă ar fi să se scrie un studiu de caz despre cum se construieşte o carieră, Ioan Sîrbu ar fi cu siguranţă ales ca exemplu. Viaţa lui este acţiune în desfăşurare. A pornit din Plopşorul sărac al Gorjului pe drumul carierei medicale care l-a purtat, de atunci,  la fiecare câţiva ani într-o altă funcţie:…



Read More

Mi-as dori ca Gorjul sa se evidentieze mai mult!

Am realizat interviul cu Ion Verboncu la finele anului 2009, dar din motive, să le numesc tehnice, apare abia acum. Întârzierea aceasta e benefică într-un singur sens şi anume acela, că în acest timp, am aflat, din surse sigure, că eu aici vorbesc cu  şi despre un om extraordinar, un profesionist desăvârşit, care din prea multă modestie s-a ascuns după cuvinte. Gorjeanul Ion Verboncu a intrat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, în anul 1972, ca student al  Facultăţii de Economia Industriei Construcţiilor şi Transporturilor, pe care  a absolvit-o,…



Read More