Orice s-ar intampla, Craiova ramane echipa mea de suflet!

Steaua lui Costică Donose, supranumit ,,Pele al Craiovei’’ a strălucit puternic pe cerul fotbalului românesc, reuşind să atingă rezultate remarcabile:

  • – 2 titluri de campion cu Universitatea Craiova-1979/1980 – 1980/1981,
  • – 4 cupe ale României cu Universitatea Craiova: 1977, 1978, 1981, 1983,
  • – 1 cupă a României cu Chimia Râmnicu Vâlcea în anul 1973,
  • – 396 meciuri în prima divizie, cu 60 goluri  marcate,
  • – 26 partide în Cupele Europene.

 Interviul cu mijlocaşul Universităţii Craiova- Costică Donose a fost realizat în vara aceasta. La începutul toamnei, cea care i-a stat alături la bine şi la greu, soţia domiei sale –Lileta Donose  a plecat spre o lume mai dreaptă.

 Redau în continuare discuţia noastă exact aşa cum a fost, alături de mulţumirile mele speciale adresate domnului Costică Donose pentu că într-un  moment greu a găsit timp pentru acest interviu.

– De unde veniţi domnule Donose?

– Sunt născut la Tecuci, dar prin prisma serviciului tatălui meu, care a fost ofiţer de armată, s-a întamplat să ajung la Craiova.

 – Asta când se întâmpla?

– Când aveam doar 3 ani, aşa că mă pot considera oltean.

– Şi în fotbal cum aţi ajuns?

 – Am ajuns întâmplător. Am făcut parte din prima promoţie de copii şi juniori înfinţată în România, la Universitatea Craiova. S-a făcut un campionat interşcolar pentru şcolile generale, unde am participat şi eu, cu şcoala generală nr.2, unde eram elev. Am fost selecţionat pentru Centrul de copii şi juniori, adică pentru Centrul de pitici, cum i se spunea pe vremea aceea.

 – Ce vârstă aveaţi când aţi fost selecţionat?

 – Aveam 12 ani neîmpliniţi, iar la 17 ani neîmpliniţi, am debutat în divizia A la Universitatea Craiova, în prima etapă a returului Campionatului 1968/1969.

Ce antrenori v-au deschis drumurile?

 – Primul meu antrenor, care m-a selecţionat la copii şi juniori, a fost Gheorghe Scăeşteanu, unul dintre cei mai buni antrenori de copii şi juniori. Au mai fost şi alţii, Lae Opriş, Bichi Mitrăchescu, care acum au o vârstă, sau nu mai sunt printre noi, dar pe mine Gheorghe Scăeşteanu m-a descoperit. Mie-mi plăcea foarte mult fotbalul şi el a intuit că am înclinaţii şi talent, m-a promovat şi dovadă că nu a greşit a fost faptul că din generaţia de atunci eu am ajuns cel mai sus. Colegii mei de la copii şi juniori au jucat şi ei fotbal, dar la un nivel mai mic. Aşa se întâmplă  şi în şcolile de fotbal de acum, nu toţi reuşesc.

 – Cine v-a promovat în divizia A?

Am fost promovat de antrenorul Ştefan Coidum. M-a luat de la echipa de juniori şi m-a dus direct la echipa mare. Pe atunci era şi Campionatul de Tineret rezervă, dar eu am sărit peste acela, nu ştiu de ce, probabil datorită talentului intuit de antrenorii mei de atunci.

Componetii liniei de mijloc ai Craiovei Maxima: Beldeanu, Donose, Balaci, TicleanuFOTO: Componetii liniei de mijloc ai Craiovei Maxima: Beldeanu, Donose, Balaci, Ticleanu

La Craiova am continuat să joc până la 20 de ani, când a trebuit să plec în armată, la Râmnicu-Vâlcea. Chimia Râmnicu-Vâlcea era atunci în divizia B şi îl avea preşedinte pe Mitică Dragomir. În 1973 am reuşit sâ câştigăm Cupa României cu Chimia Râmnicu-Vâlcea.   După efectuarea stagiului militar am revenit laCraiova, pentru că eu eram împrumutat în acea perioadă.

– Cariera de fotbalist, o datoraţi părinţilor dumneavoastră?

– Nici pomeneală. Sigur, părinţii mei –Victoria  şi Constantin Donose– mi-au dat viaţă şi pot spune că le datorez totul, dar cu fotbalul e o altă discuţie. Mă trag dintr-o familie modestă. Tata a fost ofiţer şi  mama casnică. Am şi două surori – Lina şi Dorina, toţi născuţi la diferenţă de câte doi ani între noi. Eu sunt mijlociul. Surorile mele amândouă au făcut gimnastică, iar Lina a fost chiar profesoară de sport şi s-a pensionat de curând.

E o poveste frumoasă cum au ajuns să afle părinţii mei că eu sunt fotbalist. Aveam 12-13 ani şi tot plecam de acasă să joc fotbal. Prin ploi, prin zăpezi nu lipseam niciodată de la antrenamente. Părinţii îmi spuneau  mereu că i-am înebunit cu cu fotbalul meu. Am debutat în prima divizie, la 17 ani, într-un meci la Cluj, cu Universitatea, terminat cu scorul 1-1. În scurt timp am jucat un al doilea meci, cu Rapid la Bucureşti, pe Republicii, meci care a fost si televizat. Era într-o duminică, atunci se jucau meciurile doar duminica, nu cum se joacă acum în toate zilele săptămânii şi părinţii mei erau acasă. Când crainicul a anunţat echipa, mama i-a spus tatei ,,măi Constantine ăsta nu e băiatul nostru?, iar tata i-a răspuns ,,Ce caută măgarul ăsta pe acolo?’’

 – Unde v-au văzut, pe bancă?

 – Nu, pe teren, eram titular.

– Cum de nu aflaseră părinţii de o aşa ispravă?

– Păi ei ştiau că sunt plecat cu fotbalul, că atunci nu se făceau cantonamente de 7 zile ca acum. Nu erau bani să cheltuim pe mâncare şi pe dormit în hoteluri de lux, cum se practică acum. Mâncam pe la cantine şi dormeam pe la internate. Plecasem cu o zi înainte şi ei credeau că sunt pe la antrenamente. Când am revenit acasa m-au luat la întrebări că de ce nu le-am spus şi lor.

– Dar faptul că la 17 ani ajunseserăţi titular la o echipă atât de importantă, nu era un motiv de mândrie?

– După acel meci televizat a început lumea să-l întrebe pe tata, dacă sunt băiatul lui şi sigur că atunci titularizarea mea a ajuns un motiv de mândrie şi pentru ai mei.

Povestiţi-mi vă rog cum a fost sa jucaţi la Universitatea Craiova- cea mai iubită echipă din toate timpurile?           

– De la 12 ani până la 30  de ani, cu o singură întrerupere de un an jumătate, perioada armatei despre care v-am vorbit, am ajuns să joc aproape 400 de meciuri la Craiova, având cele mai mari satisfacţii în plan fotbalistic, reuşind performanţe pe care nu le mai atinsese nicio altă echipă românească din acea perioadă. Cea mai mare reuşită a noastră rămâne calificarea Universităţii în semifinalele Cupei UEFA.

Este greu să exprimi în cuvinte momentele fantastice pe care le-am trăit cu Universitatea Craiova. Ca să înţelegi trebuie să fi simţit pe piele ta acele momente. A fost ceva de vis. Chiar dacă nu erau banii de astăzi din fotbal, dar euforia şi dragostea spectatorilor faţă de tine şi de echipa favorită, cântăreau mult mai mult. Cu toate că nu erau bani, erau rezultate poate mai bune ca acum, sigur mai bune ca acum, având în vedere că echipa Craiovei a ajuns în semifinala  Cupei U.E.F.A., Steaua a câştigat în anul următor în Cupa Campionilor, iar acum, cu toţi banii care se investesc, nu mai ajung nici în turul II sau III în cupa UEFA. Nu mai sunt nici fotbaliştii care erau. Înainte se mai juca fotbalul şi de plăcere. Acum toată lumea întreabă ,,Cât îmi dai? Ce-mi dai?’’. Se vehiculează sume de milioane de euro şi cu toate acestea rezultatele nu apar. Pe fotbaliştii de azi nu-i mai interesează numele lor, orgoliul lor, oraşul, echipa pentru care joci, să o îndrăgeşti să o iubeşti. Asta e viaţa, anii au trecut, lumea s-a schimbat, unii au evoluat alţii nu….

 – Ce s-a întâmplat dupa ce aţi plecat de la Universitatea ?

 – La Craiova intervenise întinerirea. Apăruseră Săndoi, Adrian Popescu şi Bîcu dar din păcate rezultatele nu au mai fost ca pe vremea noastră. Eu am mai jucat aproape doi ani la FC OLT cu Balaci şi Crişan.

După ce m-am retras din fotbal am devenit antrenor, dar la echipe mai mici la  I.O.B. Balş,  la Severin cu Ilie Balaci, el principal eu secund, la Petrolul Stoina, în divizia C, cu care am promovat în B,  la  C.F.R. Craiova, la SENACO Novaci. Acum, ajungând la o vârstă mai înaintată zic eu, am aproape 60 de ani, m-am retras şi m-am dedicat exclusiv meseriei de economist, fiindcă eu am şi o vechime de 39 de ani, din care 4 ani am lucrat ca economist. Eu pe unde am fost ca antrenor am căutat să-mi profesez şi meseria mea de economist. Actualmente sunt Manager securitate la Compania de apă din Craiova şi mă ocup şi de echipa de fotbal a Companiei de Apă.

Scoala de fotbal Costica DonoseFOTO: Scoala de fotbal Costică Donose

Din 2001 în Craiova functionează o şcoală de fotbal care-mi poartă numele, de care se ocupă fiul meu Alin, care acum este  şi şeful Centrului de Juniori Republicani al echipei de Liga a – II – a, Gaz Metan Severin.

FOTO: Alin Donose

– Fiindcă veni vorba, vă rog să-mi vorbiţi despre familia dumneavoastră.

– Am o familie frumoasă. Soţia mea Lileta e olteancă, avem un băiat Alin născut la Vâlcea, care e la casa lui. Avem şi un nepoţel-Antonie Mateo- de 3 ani jumătate.

Lileta, Mateo si Costica DonoseFOTO: Lileta, Mateo si Costica Donose

  – Ce părere aveţi despre situaţia creată acum la Universitatea?

Am mai dat nişte scurte interviuri, în care am vorbit tot timpul frumos despre echipa mea de suflet. Orice s-ar întîmpla Craiova rămâne echipa mea de suflet, pentru că aici am deschis ochii, aici am făcut o facultate, aici în oraşul ăsta trăiesc. Eu zic că la Craiova s-a încercat să se facă lucruri frumoase şi bune, până la un moment dat când patronul echipei, Adrian Mititelu, a greşit şi asta i-a fost fatal. A greşit spun eu, pentru că nu a căutat să se informeze cu nimic de la nimeni. A făcut totul numai de capul lui. Eu care am jucat 20 şi ceva de ani de fotbal de performanţă şi am aproape 400 de meciuri în Divizia A, nu le ştiu pe toate. De unde era să le ştie el care nu vine din fotbal? Nu a întrebat pe nimeni, nimic. Putea să ceară măcar un sfat prietenesc, nu neapărat contra cost: ,,E bine să-l vând, sau să-l cumpăr pe ăla?’’. Nu pe mine, sau colegi de ai mei, trebuia să-i întrebe ci pe cei din anturajul dumnealui, dar nu a întrebat pe nimeni. Pentru asta a plătit cu vârf şi îndesat şi pe lângă faptul că a plătit, noi, lumea, oraşul avem de suferit. Spectatorii sunt acum împărţiţi, unii sunt cu el, alţii împotriva lui. Problema e  că trebuie făcut ceva ca să aducem echipa acolo unde îi e locul. Craiova este cea mai echipa iubită echipă din Romania şi va trebui să o aducem acolo unde merită.

Comentarii

comentarii

Related posts

3 Thoughts to “Orice s-ar intampla, Craiova ramane echipa mea de suflet!”

  1. Toată lumea spune ca trebuie facut ceva pentru U.Craiova, dar nimeni nu știe CE trebuie facut.

  2. doareu

    felicitari pt interviu Maria. astept cu nerabdare continuarea acestei minunate serii de interviuri. inca odata felicitari !

  3. Eram sigur că o să faci cititorilor surprize plăcute, Maria. Continuă pe aceeaşi linie! Aştept noi articole!

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.